Mi-e dor de ea
„Acel moment cînd realizezi că ea deja nu e cea care era, ea deja nu mai este pentru tine.”
Mi-e dor de ea nespus de mult, de zîmbetul ei . Mi-e dor de fata ceea pentru care eram gata să fac orice, pentru care mereu găseam timp și bani pe cont să o sun
(nu în zădar am menționat, la mine mereu e criză cu banii pe cont). Mi-e dor de acel rîs îmolipsitor. Mi-e dor de acele momente cînd mă suna chiar atunci cînd vroia să se plîngă pe ceva. Mie dor de acele momente cînd ea mă susținea cînd îmi era întradevăr greu. Și nu exagerez să spun că o consideram o prietenă adevărată, poate chiar cea mai bună. Vreau să fie ca înainte, să pot să o sun cînd merg pe stradă, să îmi înghețe mîna, dar eu să neglijez durerea pentru că îmi place să îi aud rîsul. Vreau ca să mergem la film împreună. Vreau ca ea măcar să se salute cu mine cum o făcea. Ce chiar așa multe vreau? mă limitez cu un ”salut” și atît, să știu că nu a uitat de mine. Nu vreau să mă sune doar atunci cînd trebuie să mă roage ceva, nu vreau să îmi spună ”nu am timp” atunci cînd vreau să o îmbrățișez. Nu vreau să îmi spună ”nu pe tine te-am chemat” atunci cînd ies din clasă și vreau să o salut.
(nu în zădar am menționat, la mine mereu e criză cu banii pe cont). Mi-e dor de acel rîs îmolipsitor. Mi-e dor de acele momente cînd mă suna chiar atunci cînd vroia să se plîngă pe ceva. Mie dor de acele momente cînd ea mă susținea cînd îmi era întradevăr greu. Și nu exagerez să spun că o consideram o prietenă adevărată, poate chiar cea mai bună. Vreau să fie ca înainte, să pot să o sun cînd merg pe stradă, să îmi înghețe mîna, dar eu să neglijez durerea pentru că îmi place să îi aud rîsul. Vreau ca să mergem la film împreună. Vreau ca ea măcar să se salute cu mine cum o făcea. Ce chiar așa multe vreau? mă limitez cu un ”salut” și atît, să știu că nu a uitat de mine. Nu vreau să mă sune doar atunci cînd trebuie să mă roage ceva, nu vreau să îmi spună ”nu am timp” atunci cînd vreau să o îmbrățișez. Nu vreau să îmi spună ”nu pe tine te-am chemat” atunci cînd ies din clasă și vreau să o salut.
Mi-e dor de ea.
Poate eu sunt de vină, poate eu am făcut ceva ca ea așa s-a îndepărtat?
Mintea mea mai păstrează încă acel loc pentru amintiri. O îngrămădeală de lucruri şi oameni.
Multe ar fi trebuit lăsate în urmă, doar că în toți există o speranţă – că poate într-o zi vei avea nevoie de ei. De fapt, tot ceea ce lăsam, ne trage într-o depresie, fie că numai poţi întoarce, fie că trebuiau ocolite. Nu în zadar se zice că şi cele mai plăcute amintiri, pot să doară.
Și chiar mă doare, mă doare cînd realizez că era tot așa de frumos, poate nu ieșeam mereu împreună și nu petreceam mereu timpul în doi, dar cînd o vedeam mereu zîmbea și era o legătură sufletească la mine, la ea nu știu, cred că dacă tot așa brusc a dispărut nici nu o lega de mine nimic. Chiar o iubeam, și nu vroiam nici relații nici nimic, nu aveam nevoie de ele. Nu era o iubire intimă ca între fată și băiat dar o iubeam ca pe o soră, ca pe ceva aproape, e inexplicabil și un nonsens complet.
Parcă nimic nici nu a fost, brusc s-au șters toate momentele , brusc au dispărut sentimentele, te-ai schimbat... poate e spre binele tău, dar totuși așa de brusc.
(Eu știu că tu nu citești blogul meu, dar totuși, dacă lai citit sper că ai înțeles că anume despre tine vorbesc)
